Gheorghe Cotorbai

Numai mama a fost casnicǎ, ea se ocupa de gospodǎrie, de spǎlat pentru noi trei copii şi taicǎ-meu. Trebuia sǎ şi gǎteascǎ şi, apropo de mâncare, acum sǎ revenim şi la mâncare. În primǎ etapǎ, rezervele terminându-se, mama ne fǎcea ciorbǎ din vârfuri de lucernǎ. Rupea vârfurile de la firele de lucernǎ care erau mai fragede, din grǎdinǎ, de acolo, şi ne fǎcea ciorbǎ din lucernǎ, iar felul doi era bulion amestecat cu apǎ şi cu ulei. Nu-mi aduc aminte – îl prǎjea sau nu, îl cǎlea sau nu, dar era foarte gustos şi cu mǎmǎligǎ. Şi mâncam din ǎla de…! Şi când nu era bulion, era marmeladǎ lungitǎ cu apǎ şi cu mǎmǎligǎ; înmuiam mǎmǎliga în zeama aia de marmeladǎ şi aia era mâncarea. Atunci a fǎcut maicǎ-mea, apoi am fǎcut eu hepatitǎ, gǎlbinare, cum îi zicea atunci.

R: Şi ce s-a întâmplat, concret, în acea zi? I: Într-una din zile – nu vǎ mai spune data decât cu aproximaţie – era vara lui ’51, în luna iunie, cam jumǎtatea lui iunie. Într-o searǎ, ne-am trezit cu un soldat la poartǎ şi cu câţiva militari cu şapcǎ – nu ştiu ce erau, ofiţeri, subofiţeri, cǎ nu-mi puteam da seama la vârsta aia – şi cu încǎ doi civili care au venit, s-a fǎcut o inventariere în locuinţǎ cu tot ce e şi s-au dat şi indicaţii cam ce sǎ-şi ia fiecare. Ne-au spus sǎ ne adunǎm din lucruri, sǎ ni le pregǎtim, pentru cǎ a doua zi vom fi mutaţi de acolo. Bineînţeles cǎ noi nu ştiam despre ce era vorba, maicǎ-mea era foarte agitatǎ, plângea… Am întrebat motivul, ei spuneau doar “Ordin!” şi cu asta basta, nu discutau. Şi aveam interdicţia de a mai ieşi din curte pânǎ a doua zi dimineaţǎ. Înainte de asta, pe stradǎ patrulau soldaţi, cam cu o sǎptǎmânǎ înainte începuserǎ, din ce-mi aduc eu aminte. Erau înarmaţi, cu cǎşti de rǎzboi, cu raniţe în spate. Noi nu ştiam de ce. Şi noi întrebam; copii fiind, trebuia sǎ întrebǎm. Nu ni se dǎdea nici o explicaţie.

R: Bordeiul era tot sub pǎmânt, sau era şi la suprafaţǎ? I: Era sub pǎmânt, numai acoperişul era deasupra. Şi acoperişul era din nişte beţe mari cam cât camera asta, ca sǎ poatǎ sǎ încapǎ tot ce aduseserǎ; şi de adânci, cam tot aşa erau [indicǎ sufrageria, camerǎ cu suprafaţa de aprox. 30 mp]. Iar pǎmântul care se scotea de acolo se punea peste paiele care serveau drept acoperiş. Şi era un teren mai în vale. Bordeiul nostru era puţin mai sus faţǎ de cel al unchiului meu, care era alǎturi. Şi au venit apele. Am o verişoarǎ care este în Galaţi acum, este economistǎ şi are o firmǎ. Noi aveam acea ladǎ de la refugiu, iar verişoara asta dormea pe ladǎ. Când au venit apele mari, au umplut bordeiul de apǎ – pǎrinţii fiind afarǎ, sǎ facǎ diguri, sǎ nu mai vinǎ apa – şi n-au vǎzut cǎ prin faţǎ, pe scǎri, a intrat apa. S-a umplut bordeiul de apǎ şi era cât pe-aci sǎ se înece verişoarǎ-mea, au scos-o afarǎ, au învârtit-o de picioare, cǎ era deja… Ea fiind mai micǎ decât mine – ce sǎ ştie copilul sǎ înoate?! – şi dormea în bordei acolo, pe ladǎ. Au gǎsit-o, au scos-o repede şi au salvat-o. Astea-s ploile alea de iunie de care vǎ spuneam care ne-au prins acolo, în bordeie.