Niculina Moica

* 1943

  • "La Botoşani cred că am stat cam 1 an. Plângeam foarte mult pentru taică-miu, eram foarte supărată. Ţin minte că la Botoşani am răbdat o foame cumplită şi un frig nenorocit. Aveam la un moment dat o cameră fără geamuri, fără sticlă la geam, puseseră o pătură. Mă trezeam noaptea de foame, mâncam şi eram singură. Am avut un vecin de cameră, vecin de...perete, care era TBC-ist şi primea pâine mai multă. TBC-iştii aveau un regim mai uşor, le dădea un pic de pâine mai multă. Şi-mi mai lăsa, săracul, din când în când la toaletă, într-un loc anume câte o bucăţică de pâine. Vă daţi seama cu ce emoţie şi cu ce frică făcea lucrul ăsta. Comunicam cu el prin perete, prin Morse, bineînţeles. Nu ştiu dacă mai trăieşte."

  • "Am stat la Arad până s-au întâmplat evenimentele în Cuba. Într-o noapte ne-au îmbarcat - adică ne-au scos din camere, ne-am strâns bocceluţa, pentru că atâta aveam - şi ne-au urcat în nişte camioane... Acesta este un moment care m-a marcat şi mi-a rămas aşa în imagine. Eram păzite de nişte militari care ţineau mitralierele îndreptate spre noi. Eram în camioane şi ne duceau la gară, să ne suie în vagoanele acelea speciale pentru deţinuţi. Şi nu pot să uit imaginea aceea din noapte, cum ne păzeau de parcă am fi fost cine ştie ce criminali, care au făcut cine ştie ce lucruri odioase. Cele mai multe erau nişte femei amărâte, bolnave, care mai de care, unele cu ani mulţi în puşcărie..."

  • "Munthiu Nicolae. El a fost capul problemei mari. Adevărul este că la noi în casă se asculta Europa Liberă. Deci, am crescut fără nici un fel de dragoste pentru regimul comunist. Şi acest băiat s-a gândit să facem ceva, să începem şi noi tinerii o activitate. (A fost aşa un amestec de împrejurări, încât nici nu mai pot să îmi amintesc toate detaliile. De abia aştept să-mi recitesc dosarul, să mai văd ce-am mai spus şi ce-am mai făcut şi ce-a fost, pentru că sunt 50 de ani şi-am uitat multe din ele.) Ne-am întâlnit de câteva ori câteva persoane, am discutat, eram tineri, aveam 15-16 ani, iar el avea vreo 18 sau 19. Şi aveam nişte discuţii din astea contra regimului, este foarte adevărat. Dar erau mai mult intenţii, n-am făcut nimic concret. Nicolae Munthiu făcuse şi un fel de statut al unei organizaţii, pe care o denumise Uniunea Tineretului Liber."

  • Celé nahrávky
  • 1

    Bucharest, 10.04.2008

    ()
    délka: 
    nahrávka pořízena v rámci projektu Memorialul Sighet – Departamentul de Istorie Orală
Celé nahrávky jsou k dispozici pouze pro přihlášené uživatele.

Adevărul este că la noi în casă se asculta Europa Liberă. Deci, am crescut fără nici un fel de dragoste pentru regimul comunist.

Niculina Moica inainte de arestare (1959)
Niculina Moica inainte de arestare (1959)
zdroj: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei - fond Niculina Moica

S-a născut la 21 octombrie 1943, în oraşul Ploieşti, unde părinţii săi, care locuiau în Reghin (judeţul Mureş), se refugiaseră în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1944-1945, familia Niculinei Moica s-a întors în Reghin, unde tatăl său a reuşit să cumpere o suprafaţă de 5 hectare de teren arabil, motiv pentru care va fi acuzat mai târziu, după instaurarea regimului comunist, că este chiabur. În 1959, Niculina Moica, elevă de liceu, a intrat în organizaţia anticomunistă „Uniunea Tineretului Liber“, constituită din iniţiativa unui coleg de liceu, Nicolae Munthiu, alături de alţi colegi ai săi. Membrii grupului s-au întâlnit în mai multe rânduri având discuţii contra regimului, au scris câteva scrisori de compasiune pentru familiile ai căror membri fuseseră arestaţi, iar în iunie 1959, câţiva din băieţii din grup au furat câteva arme de la Ocolul Silvic de pe Valea Gurghiului. După acest incident, la 15 iunie 1959, toţi membrii organizaţiei au fost arestaţi. Niculina Moica avea 15 ani şi jumătate. La scurt timp după arestarea sa, la 13 iulie 1959, a fost ridicat şi tatăl său, Petru Moica. Judecaţi de Tribunalul Militar Cluj într-un proces în care au fost implicate aproximativ 20 de persoane (cea mai mare parte elevi de liceu), membrii grupului au primit condamnări cuprinse între 10 ani temniţă grea şi 25 ani muncă silnică. Niculina Moica, la fel ca tatăl ei, a primit o condamnare de 20 ani muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale“. După arestarea Niculinei Moica şi a tatălui său, mama sa, Domnica, a fost evacuată din casă şi toate bunurile i-au fost confiscate. După cinci ani, în care a trecut prin penitenciarele Târgu Mureş, Jilava, Botoşani, Arad, Oradea, Niculina Moica a fost eliberată la 23 iunie 1964, în urma unui decret de graţiere. Imediat după eliberare, din cauza perioadei de detenţie, şi-a găsit cu greu de lucru la o brutărie, unde curăţa cartofi pentru pâine. A reuşit, apoi să se reînscrie la liceu, la cursurile fără frecvenţă, iar după terminarea acestuia a lucrat în contabilitate până la ieşirea la pensie. În prezent, Niculina Moica trăieşte în Bucureşti şi este membru activ al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.