Následující text není historickou studií. Jedná se o převyprávění pamětníkových životních osudů na základě jeho vzpomínek zaznamenaných v rozhovoru. Vyprávění zpracovali externí spolupracovníci Paměti národa. V některých případech jsou při zpracování medailonu využity materiály zpřístupněné Archivem bezpečnostních složek (ABS), Státními okresními archivy (SOA), Národním archivem (NA), či jinými institucemi. Užíváme je pouze jako doplněk pamětníkova svědectví. Citované strany svazků jsou uloženy v sekci Dodatečné materiály.

Pokud máte k textu připomínky nebo jej chcete doplnit, kontaktujte prosím šéfredaktora Paměti národa. (michal.smid@ustrcr.cz)

Maria Luise Roth-Höppner (* 1930)

• s-a născut la 24 iunie 1930, la Sibiu, în familia omului politic Hans Otto Roth

• în 1948, Hans Otto Roth a fost arestat şi apoi eliberat după 6 luni. La 15 aprilie 1952, a fost arestat din nou, primind o condamnare administrativă de 24 luni, motivul încarcerării menţionat în fişa de detenţie fiind „fost deputat şi senator”. El a murit la 1 aprilie 1953, în lagărul Ghencea

• Maria Luise şi-a făcut studiile la Sibiu, în limba germană. Însă, după finalizarea celui de-al doilea război mondial, după naţionalizarea învăţământului, a fost nevoită să dea examenul de Bacalureat în limba română. A urmat apoi Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti (între 1948 şi 1952), iar în 1972 şi-a dat doctoratul în Fizică la Hamburg

• în timpul facultăţii ea a făcut parte din lotul naţional feminin de tir, din care a fost exclusă în 1952, după arestarea tatălui

• în 1958, Herbert Roth, fratele Mariei Luise, a primit o scrisoare din RFG, de la un fost deţinut politic român de naţionalitate germană, Fritz Theil, pe care Maria Luise Roth a arătat-o prim-preotului Bisericii Negre din Braşov, Dr. Konrad Möckel, care a făcut o copie după această scrisoare. Copia scrisorii a fost găsită de Securitate în momentul arestării dr. Möckel

• la 14 iulie 1958, Maria Luise Roth a fost arestată

• în noiembrie 1958, Maria Luise Roth a fost condamnată la 6 ani închisoare corecţională, ca şi fratele său

• a fost eliberată la 24 iunie 1964

• în 1969, Maria Luise Roth, împreună cu fratele şi mama sa, a plecat în Germania, unde şi-a dat doctoratul şi a devenit cercetător

• în 1979, s-a căsătorit cu Wolfgang Höppner

• după 1990, Maria Luise Roth Höppner s-a stabilit la Sibiu, unde trăieşte şi în prezent.

S-a născut la 24 iunie 1930, la Sibiu, în familia omului politic Hans Otto Roth, reprezentant al saşilor în Parlamentul României, în perioada interbelică, după unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Ca deputat şi, apoi, senator în Parlamentul din Bucureşti, el s-a ocupat de integrarea minorităţii germane în Romania Mare.

Orientat împotriva naţional-socialismului german, a protestat în 1933 la cancelarul Adolf Hitler contra prigonirii evreilor. Din 1935 până în 1948, a fost avocat în Bucureşti şi editor la ziarul Siebenburgisch-Deutsches Tageblatt (Ziarul German din Translivania), cea mai importantă publicaţie germană din Europa de Sud-Est.

După intrarea Armatei Roşii în Romania, în 1944, a încercat, împreună cu Rudolf Brandsch, să elaboreze un statut al drepturilor minorităţii germane.

În 1948, Hans Otto Roth a fost arestat şi apoi eliberat după 6 luni. La 15 aprilie 1952, a fost arestat din nou, primind o condamnare administrativă de 24 luni, motivul încarcerării menţionat în fişa de detenţie fiind „fost deputat şi senator”.

… noi am fost de câteva ori în vizită la tata, în lagărul de la Fundulea, nu de multe ori. Cred că în noiembrie a fost prima dată. Decembrie-ianuarie... Şi când ne-am dus în martie, ne-a zis că nu mai sunt, s-a desfiinţat lagărul, fiind transferaţi la Ghencea. Când ne duceam la vorbitor, totul se desfăşura afară. Când am ajuns la Ghencea, tata era afară. Era atât de slab, că numai un nas mare mai avea. Şi lucrau undeva pe câmp. Iarna?! Pe câmp?! Numai aşa i-au dus acolo ca să se afle în treabă şi să-i chinuie.

Şi ştiu că odată, când ne-am dat jos din tren, tocmai venea o coloană de deţinuţi. Tata nu era, că el rămăsese „acasă”, ca să zic aşa, ca să ne aştepte, dar ceilalţi mergeau aşa, cum vedeai în filme în Siberia, cum să zic, o coloană mare, care trecea peste calea ferată şi care era dusă la câmp, acolo. Ce să facă? Probabil să sape gheaţă sau ceva... Îşi înfăşuraseră picioarele şi tot, tot, tot, ca să fie cât mai protejaţi. Şi erau şi mulţi bătrâni...

În orice caz, la vorbitor tata era întotdeauna foarte bine dispus şi spunea şi către gardian că „Sunt cei mai buni copii pe care vi-i puteţi închipuiţi!” Şi vorbea numai de politică. Gardianul habar n-avea ce vorbea. Tot întreba: „Dar unchiu’ Konrad ce mai face?” Noi bineînţeles că ştiam, că pe vremea aia în Germania era Konrad Adenauer. Ştiam că e el, dacă întreabă de Konrad, de el, că îl ştiam pe tata, plus că n-aveam niciun Konrad în familie.

Hans Otto Roth a murit la 1 aprilie 1953, în lagărul Ghencea, fără a se comunica familiei locul în care a fost înmormântat. În această situaţie, cei doi copii ai săi, Herbert şi Maria Luise, au făcut cercetări pentru a afla locul exact în care a fost depus trupul tatălui lor.

…frate-meu a umblat săracu’, peste tot. S-a dus întâi la puşcărie, că s-a auzit că de-acolo s-ar fi dus la Văcăreşti. Şi s-a dus acolo. La poartă l-au gonit. Şi pe urmă a avut fratele meu o prietenă, care iar a avut o prietenă, care era la Starea Civilă şi care a zis: „Să nu cumva să afle cineva că eu ţi-am arătat...”

R: Certificatul de deces?

I: Şi i-a arătat-o şi atuncea ştia... a venit şi ne-a înştiinţat oficial. Şi asta a fost... nu ştiu dacă a fost aprilie, martie, dar a murit în 1 aprilie ’53, la Ghencea. (…) Frate-meu s-a dus acolo, în satul Ghencea, şi-acolo e un cimitir, ce ştia el, că doar n-o fi pus numele. Şi s-a dus la preotul de-acolo – îi era frică, bineînţeles – şi-atuncea l-a convins, şi preotul o zis aşa: „Staţi aici în stradă! Eu mă duc, şi acolo unde mă opresc, acolo este.” Şi-atuncea, s-a dus preotul acolo, a plecat, şi frate-meu s-a dus în locul ăla, numai că acolo erau nişte mesteceni mici, aşa, că nici nu era loc de o groapă sau ceva. Dar frate-meu a făcut aşa, o cruce mică de lemn şi-a băgat-o acolo.

Maria Luise şi-a făcut studiile la Sibiu, în limba germană. Însă, după finalizarea celui de-al doilea război mondial, după naţionalizarea învăţământului, a fost nevoită să dea examenul de Bacalureat în limba română. A urmat apoi Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti (între 1948 şi 1952), iar în 1972 şi-a dat doctoratul în Fizică la Hamburg.

În timpul facultăţii ea a făcut parte din lotul naţional feminin de tir, din care a fost exclusă în 1952, după arestarea tatălui.

După finalizarea facultăţii, Maria Luise Roth s-a angajat ca asistent la Catedra de Fizică a Institutului Forestier din Braşov.

În 1958, Herbert Roth, fratele Mariei Luise, cu ocazia căsătoriei a primit o scrisoare din RFG, de la un fost deţinut politic român de naţionalitate germană, Fritz Theil, pe care Herbert Roth îl ajutase după ieşirea din închisoare. Maria Luise Roth a considerat scrisoarea extrem de interesantă pentru cei care aveau rude în RFG şi i-a arătat-o prim-preotului Bisericii Negre din Braşov, Dr. Konrad Möckel, care a făcut o copie după această scrisoare. Copia scrisorii a fost găsită de Securitate în momentul arestării dr. Möckel, şi, ca urmare, Herbert Roth a fost arestat la 7 iulie 1958, iar la 14 iulie a fost arestată şi sora sa.

… domnul Theil din Germania i-a scris o scrisoare lungă se vreo zece pagini, şi cum era ziarist, era scrisă destul de bine. Nouă ni se părea foarte interesantă… (…) Sigur că n-a scris că aicea-i bine şi acolo-i rău sau să facă comparaţie. Doamne fereşte! Că doar a fost şi el în puşcărie şi ştia ce înseamnă şi cenzura, şi tot. (…) Din scrisoare aflam multe lucruri. Ce este în Germania, că ce ştiai aşa de la posturile de radio era mai mult despre politica, dar cum trăieşte lumea nu ştiam. Şi mama avea sora ei acolo, şi şi pe ea o interesa. Şi, deci, erau foarte multe în scrisoarea asta. (…) …şi noi am citit-o cu mama şi ni s-a părut foarte interesantă, mai ales pentru cine avea rude în Germania. „Şi, uite, că astă-seară suntem invitaţi la prim-preotul Braşovului, la domnul Konrad Möckel, să sărbătorim că fiul lui e în Germania, s-a căsătorit cu verişoara mea, tot din Germania, s-au logodit, şi noi să sărbătorim, că acuma vom fi rude.” (…) Şi ne-am dus cu scrisoarea în mână. Şi-a zis: „Vai, ce interesant! (…) Nu puteţi să mi-o lăsaţi?” Am lăsat-o. Nu ne-am gândit la nimic. Ca după un an de zile, acest prim-preot să fie arestat pentru cu totul altceva, el şi cu tot procesul „Bisericii Negre”, deci toţi tinerii aceia. Şi a făcut percheziţie până şi în turnul bisericii şi în toate pivniţele, peste tot.

Copia scrisorii a fost găsită de Securitate în momentul arestării dr. Möckel, şi, ca urmare, Herbert Roth a fost arestat la 7 iulie 1958.

Întâi l-au arestat pe fratele meu. Fratele meu s-a dus de la Sibiu la Bucureşti, unde mai avea cămăruţa aceea. Soţia lui a rămas în Sibiu şi trebuia după două zile să vină şi ea. Nu ştiu de ce era întârzierea asta şi n-au mers împreună. Şi fratele meu a venit cu trenul până la Braşov, a venit la mine, a stat câtva timp, am vorbit, am discutat, şi, cu trenul de seară, a plecat la Bucureşti. Şi, a doua zi, telefon de la soţia lui: „Dar ce-i cu Herbert?” „Cum ce-i? A plecat la tren ieri.” (…) Îţi închipui ce este, dar totuşi îţi zici: „Cine ştie? Poate l-a călcat vreo maşină. Poate e la spital.” Am căutat la toate spitalele. La Poliţie, du-te şi caută. Or fi râs de mine. Ei, nu l-am găsit.

Câteva zile mai târziu, Maria Luise a fost chemată şi ea la Securitate să dea o declaraţie. La început, anchetatorii au încercat să o convingă să colaboreze cu Securitatea, însă refuzul acesteia a dus la reţinerea ei, la 14 iulie 1958

Toată povestea este că voiau să mă convingă să lucrez pentru ei. Mi-au şi spus... Câţi ani aveam atuncea? 28 de ani. Şi „Vedeţi că dacă o să fiţi aicea atâţia ani, pe urmă aveţi treizeci şi ceva... Vreţi să aveţi copii şi... Atunci n-o să mai puteţi avea copii şi...” Mă rog. Chestii de-astea, fel de fel. „Dar ce ar fi dacă...”, acuma nu pot să repet, dacă vorbeşte unu’ cu tine de dimineaţa până seara: „Ce aţi face dacă vecinu’... aţi vedea că vecinu’ vrea să dea foc la casa de alături, că nu ştiu ce... Nu v-aţi duce?” „Da bineînţeles că mă duc, dar...” Şi atuncea am făcut o chestie asemănătoare, dar mai politică, nu cu casa că ia foc şi... Deci, nu era simplu de răspuns în aşa fel încât să nu te compromiţi nici pe tine şi nici să accepţi aşa ceva. (…) Şi, în fine, a doua zi, iar m-a ţinut acolo toată ziua şi seara a zis că nu mă mai duc acasă…

După arestare, Maria Luise a fost ţinută la Securitatea din Braşov, iar cu puţin timp înainte de proces a fost mutată, ca şi ceilalţi membri ai lotului din care a făcut parte, la penitenciarul Codlea.

La Codlea am stat mult. La Securitate, deci, ne-a dus... pe mine m-a dus, nu ştiu pe ceilalţi, fiecare cum i-a dus la Codlea, dar ne-a dus pe toţi de la Codlea la proces. Şi după proces am mai stat... (oftează) nu chiar un an, dar aproape un an. Nu ştiu de ce ne-a ţinut aşa de mult la Codlea. Dar mie mi-a convenit, pentru că era şi frate-meu acolo. Bineînţeles că n-am stat împreună, dar am comunicat tot timpul. (…) Şi fratele meu era ba aicea, ba aicea. Eu ştiam, bineînţeles, exact unde este, că aicea te ducea la wc-u’ de două ori pe zi.

R: Şi treceaţi prin faţa celulei lui?

I: Da. Mă rog. Acolo nu puteai să faci nimica că... Dar aveau geamurile încoace. Bine, că erau aşa, cu lemn, nu se vedea în afară, dar acolo puteai să vorbeşti cu cei de-acolo, că nu intra gardianul după tine, mai ales dacă erai femeie, în wc-u. Şi la wc-u era o ladă de gunoi aşa, de lemn, şi jos agăţam câte o bucată de mămăligă sau ceva pentru bărbaţi, săracii, care le era foame. Sau scrisori. Şi atuncea ne-am scris pe... când te ducea la baie, îţi dădea câte o bucată de săpun din ăla de rufe, aşa era, şi pe ăla scriam, zgâriam cu ceva.

În urma procesului judecat în noiembrie 1958, Maria Luise Roth a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare corecţională, ca şi fratele său.

Detenţia Mariei Luise a continuat în penitenciarul Miercurea Ciuc.

În cer nu puteai să te uiţi, că nu vedeai. Şi-atuncea noi lucram, şi, cu ocazia asta, mai puteam să mâncăm puţin din... din cartofi mai puţin, dar morcovi. Dar era muncă multă. Şi, pe urmă, bineînţeles, spălam pe jos acolo toate alea. (…) era foarte ud şi foarte frig. Ţin minte că apa se lua dintr-o cişmea. Clădirea încă mai există. A fost construită în timpul Mariei Terezia. Ne plimbau în curtea interioară acolo. Dar era aşa, pietruită nu cu asfalt, ci cu dale între care mai ieşea câte o floricică, dar alea le smulgeau, să nu cumva să vedem ceva verde.

 De la Miercurea Ciuc, Maria Luise a fost transferată la Gai (Arad), unde a lucrat în atelierul închisorii la confecţionarea de coşuri din material plastic.

După Miercurea Ciuc, a urmat detenţia în penitenciarul Oradea, de unde s-a eliberat la 24 iunie 1964.

După eliberare, în ciuda tuturor eforturilor, Maria Luise n-a reuşit să-şi găsească un loc de muncă corespunzător pregătirii sale.

În 1969, Maria Luise Roth, împreună cu fratele şi mama sa, a plecat în Germania, unde şi-a dat doctoratul şi a devenit cercetător.

…timp de cinci ani am tot căutat serviciu şi n-am găsit. Am încercat peste tot şi am plecat numai după ce a ieşit un decret că nimeni care a fost în puşcărie sau care... nu scria ce fel de puşcărie, dar, mă rog, era clar... sau care este... nu ştiu cum se spune... are cazier sau aşa, nu poate să fie angajat la un institut de cercetare nici ca femeie de serviciu, pe niciun post. Şi al doilea, am făcut un memoriu la Bucureşti, la Ministerul Învăţământului, să-mi dea voie să mă angajez undeva: la şcoală, la facultate, undeva. Şi mi-a răspuns că nu se poate. Şi-atunci am zis: „Ce să fac eu? Asta am învăţat. Altceva ce să fac? Tot să dau toată viaţa mea meditaţii...”

În 1979, s-a căsătorit cu Wolfgang Höppner.

După 1990, Maria Luise Roth Höppner s-a stabilit la Sibiu, unde trăieşte şi în prezent.