"… noi am fost de câteva ori în vizită la tata, în lagărul de la Fundulea, nu de multe ori. Cred că în noiembrie a fost prima dată. Decembrie-ianuarie... Şi când ne-am dus în martie, ne-a zis că nu mai sunt, s-a desfiinţat lagărul, fiind transferaţi la Ghencea. Când ne duceam la vorbitor, totul se desfăşura afară. Când am ajuns la Ghencea, tata era afară. Era atât de slab, că numai un nas mare mai avea. Şi lucrau undeva pe câmp. Iarna?! Pe câmp?! Numai aşa i-au dus acolo să se afle în treabă şi să-i chinuie.
Şi ştiu că odată, când ne-am dat jos din tren, tocmai venea o coloană de deţinuţi. Tata nu era, că el rămăsese „acasă”, ca să zic aşa, ca să ne aştepte, dar ceilalţi mergeau aşa, cum vedeai în filme în Siberia, cum să zic, o coloană mare, care trecea peste calea feratăşi care era dusă la câmp, acolo. Ce să facă? Probabil să sape gheaţă sau ceva... Îşi înfăşuraseră picioarele şi tot, tot, tot, ca să fie cât mai protejaţi. Şi erau şi mulţi bătrâni...
În orice caz, la vorbitor tata era întotdeauna foarte bine dispus şi spunea şi către gardian că „Sunt cei mai buni copii care puteţi să vă închipuiţi!” Şi vorbea numai de politică. Gardianul habar n-avea ce vorbea. Tot întreba: „Dar unchiu’ Konrad ce mai face?” Noi bineînţeles că ştiam, că pe vremea aia în Germania era Konrad Adenauer. Ştiam că e el, dacă întreabă de Konrad, de el, că îl ştiam pe tata, plus că n-aveam niciun Konrad în familie."
"La Codlea am stat mult. Nu ştiu pe ceilalţi, fiecare cum i-a dus la Codlea, dar ne-a dus pe toţi de la Codlea la proces. Şi după proces am mai stat... (oftează) nu chiar un an, dar aproape un an. Nu ştiu de ce ne-a ţinut aşa de mult la Codlea. Dar mie mi-a convenit, pentru că era şi frate-meu acolo. Bineînţeles că n-am stat împreună, dar am comunicat tot timpul. Şi acolo am păţit ceva cu gardienii. Era unul foarte scârbos, un ofiţer de serviciu, care venea... Poate aţi mai auzit şi de la alţii cum veneau la apel dimineaţa, la apel seara, şi, cu ciocanele alea de lemn, cum băteau în gratii. Şi era unul foarte drăguţ, era sergent. Şi şeful lui, ofiţerul de serviciu, era cel mai scârbos. Şi îi era şi lui frică de şef. Dar ăla se mai ducea... După apel dispărea pe undeva, nu ştiu pe unde. Şi de Crăciun, ăsta, „Micuţul” i-am spus noi, a venit cu ciocanu’. Ofiţerul de serviciu stătea în uşă. Şi el avea un ciocan aşa mare de lemn, cu care bătea în gratii, după cum v-am spus, şi sub paturi... Şi „Micuţul”, în momentul în care a bătut sub patul ăla, cu mâna cealaltă a aruncat o creangă de brad. De Ajunul Crăciunului! Dar dacă îl vedea ăla, nu ştiu ce îi făcea!"
"Şi la Oradea a început alt regim, cu reeducarea. Adică, nu reeducare în sensul celei de la Piteşti. Doamne fereşte! Era o reeducare mai blândă.
În primul rând, ne aducea ziare. N-am citit în viaţa mea cum citeam ziarele alea: de la prima pagină până la ultima. Şi un anunţ citeam, fiindcă voiam să ştim ce e afară, că habar n-aveam ce se întâmplă în lume. Te interesa şi că a murit ăla sau că se schimbă ei acuma, că acolo se dă nu ştiu ce sau… mă rog, ce scria în ziarele alea, lucruri la care astăzi nici nu te uiţi. Dar erau primele ziare după cinci ani de zile! Bineînţeles că nici nu existau altele decât alea comuniste. Deja la Arad au început să ne dea diferite cărţi. Erau cărţi scrise de autori români din acea vreme, dar şi de autori ruşi."
Domnule, mine nu-mi place de voi şi nici de comunişti!
Maria Luise Roth-Höppner
zdroj: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei - captură din "Memorialul Durerii" (realizator Lucia Hossu-Longin) - episod dedicat lotului "Biserica Neagră"
zdroj: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei - captură din "Memorialul Durerii" (realizator Lucia Hossu-Longin) - episod dedicat lotului "Biserica Neagră"
Stáhnout obrázek
S-a născut la 24 iunie 1930, la Sibiu, în familia omului politic Hans Otto Roth, reprezentant al saşilor în Parlamentul României, în perioada interbelică, după unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Ca deputat şi, apoi, senator în Parlamentul din Bucureşti, el s-a ocupat de integrarea minorităţii germane în Romania Mare.
Orientat împotriva naţional-socialismului german, a protestat în 1933 la cancelarul Adolf Hitler contra prigonirii evreilor. Din 1935 până în 1948, a fost avocat în Bucureşti şi editor la ziarul Siebenburgisch-Deutschen Tageblatt (Ziarul German din Translivania), cea mai importantă publicaţie germană din Europa de Sud-Est.
După intrarea Armatei Roşii în Romania, în 1944, a încercat, împreună cu Rudolf Brandsch, să elaboreze un statut al drepturilor minorităţii germane.
În 1948, Hans Otto Roth a fost arestat şi apoi eliberat după 6 luni. La 15 aprilie 1952, a fost arestat din nou, primind o condamnare administrativă de 24 luni, motivul încarcerării menţionat în fişa de detenţie fiind „fost deputat şi senator“. El a murit la 1 aprilie 1953, în lagărul Ghencea.
Maria Luise şi-a făcut studiile la Sibiu, în limba germană. Însă, după finalizarea celui de-al doilea război mondial, după naţionalizarea învăţământului, a fost nevoită să dea examenul de Bacalureat în limba română. A urmat apoi Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti (între 1948 şi 1952), iar în 1972 şi-a dat doctoratul în Fizică la Hamburg.
În timpul facultăţii ea a făcut parte din lotul naţional feminin de tir, din care a fost exclusă în 1952, după arestarea tatălui.
După finalizarea facultăţii, Maria Luise Roth s-a angajat ca asistent la Catedra de Fizică a Institutului Forestier din Braşov.
În 1958, Herbert Roth, fratele Mariei Luise, a primit o scrisoare din RFG, de la un fost deţinut politic român de naţionalitate germană, Fritz Theil. Maria Luise Roth a considerat scrisoarea extrem de interesantă pentru cei care aveau rude în RFG şi i-a arătat-o prim-preotului Bisericii Negre din Braşov, Dr. Konrad Möckel, care a făcut o copie după această scrisoare. Copia scrisorii a fost găsită de Securitate în momentul arestării dr. Möckel, şi, ca urmare, Herbert Roth a fost arestat la 7 iulie 1958, iar la 14 iulie a fost arestată şi sora sa.
În urma procesului judecat în noiembrie 1958, Maria Luise Roth a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare corecţională, ca şi fratele său.
După câteva luni petrecute în arestul Securităţii din Braşov, Maria Luise Roth a fost transferată la penitenciarul Codlea. A urmat, apoi, detenţia în penitenciarele Miercurea Ciuc, Gai (Arad) şi Oradea, de unde s-a eliberat la 24 iunie 1964.
După eliberare, în ciuda tuturor eforturilor, Maria Luise n-a reuşit să-şi găsească un loc de muncă corespunzător pregătirii sale.
În 1969, Maria Luise Roth, împreună cu fratele şi mama sa, a plecat în Germania, unde şi-a dat doctoratul şi a devenit cercetător.
În 1979, s-a căsătorit cu Wolfgang Höppner.
După 1990, Maria Luise Roth Höppner s-a stabilit la Sibiu, unde trăieşte şi în prezent.
