Cornel Lupu

"Părerea mea e asta, că ăsta a fost scopu’... scopu’ organelor de partid şi al Securităţii să intimideze lumea pentru colectivizare. Şi aşa cum a şi fost, că-n primăvara lui ’59 s-a pornit colectivizarea şi abia în ’62, când s-a terminat colectivizarea în ţară, atunci, cum v-am spus mai înainte, a venit cu un favor, că practic a fost un favor şi pentru noi... Nu-i tot una să ştii că stai cu o condamnare de muncă silnică pe viaţă... sau 25 de ani. Cu toate că nu ne gândeam noi niciodată că o să rezistăm să facem 25 de ani. Am avut exemple, totuşi, după eliberare, după decretul... amnistia din... ’64, c-au fost oameni care au făcut şi câte 22-23 de ani, da’ nu ne gândeam la asta, că am ştiut că toată... invenţia asta care s-a făcut a avut un scop, şi trebuie să aibă şi un final."

"N-aveam voie nici să ne rugăm în celulă, că, sigur, mai aveam şi preoţi cu noi şi nu exista zi să nu facem slujba de liturghie. Şi liturghia o făceam cu preoţii. Şi ei făceau partea preoţilor, noi cântam... dădeam răspunsurile, din celulă. Şi asta am avut-o tot timpu’, am fost şi cu preoţi. Totdeauna cel puţin unu’ am avut şi-n celulă... Doar când am fost mai puţini ţinuţi n-aveam preoţi. Dar să ştiţi că şi de Paşti am avut situaţii când, aşa, după cum vă spuneam, că mai primeam vin tonic când eram slăbiţi... din vinu’ ăla tonic întotdeauna să păstra o parte pentru sfinţirea paştilor. Şi dacă nu reuşeam să primim de-afară... că mai primeam şi de-afară, mai erau şi-ntre gardieni oameni... credincioşi şi cu frica lui Dumnezeu, şi ne puneau pe la geam pe-acolo când ieşeam la plimbare... mai găseam paşti. Da’ altfel le făceam noi în celulă. Le sfinţea preotu’ acolo, în condiţiile care erau, şi se sfinţeau, totuşi, paşti, şi de fiecare dată aveam paşti în celulă acolo."