Mai ţineţi minte cum a decurs arestarea? Cum a decurs arestarea? Cum v-au arestat?
Păi m-a luat în maşină din staţie, din biroul şefului de gară că m-a înlocuit că eram de serviciu şi m-a luat în maşina mică, m-a dus acasă, mi-a făcut perchiziţie. Acasă... mi-a găsit carnetul de... asta din război. Pentru aia m-a condamnat iarăşi...
Aţi făcut războiul?
Da am făcut şi pe front.
Care, pe ce front?
În, în răsărit.
În răsărit... Din ce an? Din...?
Din ’41, ’42, 11 iunie m-a rănit şi m-a constatat invalid şi m-a trimes acasă şi n-am mai fost, n-am mai... Că asta mi-a pus-o iară… Că ce-am căutat acolo şi am spus că n-a fost după mine. Ori mă ducea, mă împuşca ori de nu mă duceam, nu mă duceam... mă împuşca sau dacă m-am dus, am scăpat de am avut noroc şi ce ştiu eu şi ăstea... Am fost în contingentul 41. Am făcut-o voluntar în ’58, am fost cu doi ani înainte.
Aşa...
Da la 20, la vârsta de 20 de ani.
Deci aţi fost... motivul arsestării a fost c-aţi participat pe frontul de răsărit?
Nu, m-a întrebat şi de asta când m-a cercetat. „Te jură. Ai fost pe front? Am fost pe front,” zic. Da’ am avut notat că am luat prizonieri, ce mi s-a întâmplat, era sergent.
Când v-au arestat, unde v-au dus?
La Craiova. Aciea mi-a găsit carnetul ăsta... ostaşului. Mi-a pus motive că şi regele şi Antonescu şi toate... a fost conducerea. Eu am fost simplu un om care a trebuit ca să execut ceea ce trebuia să fac.
Deci v-au adus la arest la Craiova?
Da. La Craiova.
Şi cât v-au ţinut la Craiova. Pân’ la proces cât v-au ţinut?
M-au ţinut din ianuarie şi până în... ăăă, aprilie-mai aşa ceva.
Deci din ianuarie 1959 până în aprilie.
Da.
Da?
În cercetări.
În cercetări?
Da.
Pân la proces.
Da.
Cum a decurs cercetarea?
Cercetarea...
Ancheta, cum a decurs ancheta?
Mă întreba de... numa’ noaptea...
Deci numa’ noaptea aţi stat în anchetă?
Ancheta da. Ziua nu m-a anchetat niciodată.
Cine v-a anchetat? Mai ţineţi minte?
Da...
Dar mai ţineţi minte cum arăta cel care vă ancheta?
Un locotenent major.
Şi ce întrebări vă...?
Am...
Vă bătea? Vă bătea la anchetă? Am înţeles... bun, bun, bun. Deci... şi vă duceau în cameră la Craiova. Cum era, cum arăta celula de la Craiova unde v-au ţinut anchetat?
Da, la subsol...
La subsol.
Da, acolo... am fost singur.
Singur în celulă?
...câteva luni şi după aceea mi-a mai adus pe cineva.
Pe cine? Mai ţineţi minte?
Nu mai ţiu minte...
Deci aţi făcut aşa după... deci aţi fost la Stoeneşti, Salcia, la Măcin
Da.
Tulcea.
Da.
Şi Periprava.
Da.
Ăăă cât aţi făcut... Deci aţi fost arestat în ianuarie ’59 şi aţi fost eliberat în ’64.
Da.
11 aprilie ’64.
’64, în aprilie.
Ce mâncare vă dădea în închisoare? Ce mâncare vă dădea în închisoare? La Craiova?
La Craiova ne da ca la... ostaşi ca la... aşa.
Deci mâncare mai săracă decât ostaşii.
Cum?
Mâncare mai slabă?
Acuma mâncarea... cea mai slabă era, natural, dar pâine nu era... era 100 de grame, atât. 100 de grame de pâine pe zi în 24 de ore. Şi na... ceaiul, mâncarea... am trăit. Mulţumesc lui Dumnezeu c-am fost sănătos şi sunt sănătos şi acuma că n-am făcut abuz.
Ăăă... Cum era, cum era hrana la Stoeneşti sau la Salcia...?
(neinteligibil)
În lucru acolo a fost mai bunişoară decât în… la cercetări.
Aţi muncit în colonii? Deci în coloniile din Deltă, aţi muncit?
Am muncit, da.
Ce aţi făcut acolo?
Am făcut digu’, digu’ care căram până la 150 de metri cu roaba pe-o scândură şi digu’ avea lăţimea de 30 jos şi 15 sus.
Şi alt... deci la... unde aţi făcut asta? Unde aţi muncit?
La... în Baltă la Brăila.
La Brăila.
Da. Şi la Tulcea când m-a trimes a venit o comisie şi-a venit şi ne-a... a ales din noi care... la stuf...
Cum era munca la stuf?
Tot ca... tot slăbuţă ca la...
Ce făceaţi?
...puşcărie dar era...
Ce făceaţi la stuf? Unde era stufu’?
Acolo prima dată am fost la... ăăă, munci şi pe noi ne-a ales care... eu am făcut parte din intelectuali că nu eram cu muncitorii că zicea că le băgăm în cap noi alte prostii sau mai ştiu eu ce. Şi m-a dat la un... la o fermă acolo care era cu cai pentru îngrijire. Şi-am stat toată iarna acolo şi-am mai fost cu preotu’ Vlădoianu.
Aţi mai întâlnit, aţi întâlnit pe cineva mai deosebit în... cei 4 ani de detenţie ai dumneavoastră sau... cei 5 ani, pardon?
Pe Fulga, generalu’ sau care a fost l-am întâlnit la muncă la Brăila acolo şi din Târgu Jiu de aicea aşa a mai fost văru meu, Munteanu Şerban, preot. A mai fost unu’ Roşca, preot iară şi acolo m-au ales ei că eu fiind cu asta mai...
Cu mâna?
M-au pus şef de grupă, 10 oameni. Pentru evidenţă şi pentru ordine să acu puţin la intelectuali. Şi-am mai făcut şi alţi preoţi de prin Ardeal, catolici, alţii. Ei s-au cam ales cam preoţii aşa. Acolo am fost cinstit, n-am avut discuţii cu nimeni. Ce să ordona aia făceam. Aveam evidenţa plantoanelor şi la corvezi când... cerea oameni pentru corvezi la militari să cureţe cartofi. Adică ţineam o ordine aşa între noi acolo. Şi la măsurare, măsuram eu şi vedea caraliu’ toate ăstea. Mă descurcam mai cu asta, cu mâna.
Deci în 4 ani de la Craiova aţi... de la Craiova aţi fost la Gherla.
Da.
La Gherla aţi stat puţin.
Da.
La Stoeneşti, Salcia. La Măcin aţi fost?
Da, la Măcin.
Şi cum era la Măcin?
Ca şi la celelalte să ştiţi că nu era mare diferenţă între ele. Dacă erai corect n-avea ce să te inculpe. Că acolo ne-a mai dat cărţi de citit şi cutare.
Ce cărţi?
Cărţi tot de... politice din astea. Şi mai era şi şahul care iar ni l-a dat ca să... noi ne distram... eu cel puţin mai jucam şah.
Unde stăteaţi în închisoare... în...?
În barăci.
În barăci. Cum arătau barăcile?
Barăcile erau din lemn. Foc nu ne făcea că... drept să spun că eram mulţi.
Câţi eraţi?
600 într-o baracă.
600.
600 eram într-o baracă. Era unu’ care mai da... dar cred că se distra cu noi aşa în... dimineaţa de aia am şi pus numele… nu ştiu cum... cum îl chema nu ne interesa că n-aveam pentru ce. Dar ne obliga ca să ieşim pe uşa aia repede, repede.
Şi vă bătea? Cu... sau...
Eee, avea un... asta după aia am pus... un... ciumag aşa de vreo 50, 60 de... da’ nu ne bătea, o învârtea deasupra capului.
Unde asta era?
La Brăila.
La Brăila.
Eram mulţi şi nu puteai să ieşi pe uşă afară aşa. Ne îngrămădeam şi ce să facem. Ne feream dar nu ne lovea.
V-aţi eliberat în... un moment, v-aţi eliberat pe 12 aprilie 1964. Când, cum a decurs eliberarea?
Ăăăă....
Cum s-a întâmplat în ziua respectivă?
Eliberarea?
Da. Cum s-a întâmplat?
Păi ne-a anunţat... dimineaţa la masă, la asta să nu mai ieşim la muncă şi să ne prezentăm la birou. Acolo am primit ăstea, ne-a dat frizer, ne-a dat toate... ne-a dat hainele, le-am calcat totul, ne-a dat totul, ne-a... şi a spus că ne eliberam, să nu vorbim ce-am păţit.
„Acuma mâncarea... cea mai slabă era, natural, dar pâine nu era... era 100 de grame, atât. 100 de grame de pâine pe zi în 24 de ore. Şi na... ceaiul, mâncarea... am trăit. Mulţumesc lui Dumnezeu c-am fost sănătos şi sunt sănătos şi acuma că n-am făcut abuz.”
Ion Gheorghe Munteanu, muncitor născut la 1 ianuarie 1920, în comuna Bărbăteţti, judeţul Gorj. Domiciliat în Târgu Jiu.
Pe data de 6 ianuarie 1959 a fost arestat de Securitate. Anchetat la Securitatea Craiova, a fost grav bătut de lt. maj. Cioflan Ion. Judecat de Tribunalul Militar Craiova prin sentinţa penală nr. 174/1959, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică ţi 70 lei cheltuieli de judecată.
A fost eliberat pe data de 13 aprilie 1964, beneficiind de Decretul 411/1964. A trecut prin locurile de detenţie de la Craiova, Gherla, Stoieneţti, Salcia, Măcin, Tulcea ţi Periprava. De pe urma acestei detenţii au avut de suferit foarte mult soţia ţi cei 3 copii ai săi.